luni, 14 octombrie 2013

A patra întâlnire de proiect - Wladyslawowo, Polonia

      Cea de a patra întâlnire s-a desfăşurat în perioada 8-12 octombrie 2013, la şcoala Zespol Szkol nr. 1 din localitatea Wladyslawowo, Polonia. La această întâlnire au participat din partea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară următoarele cadre didactice: profesor Emilian Sahleanu, coordonator de proiect, profesor Crăiţa Buda Niga, director, profesor Melania Radu, profesor Monica Lepcaliuc şi profesor Violeta Iacentiuc. 


     Programul întâlnirii a fost variat, lucrul la produsul final al proiectului fiind combinat cu vizite culturale interesante. 
       Prima zi a început cu un cuvânt de bun venit din partea directorului şcolii, profesor Alexander Struck, iar apoi coordonatoarea Nedret Cizmeci a trecut în revista cele două capitole finalizate ale cărţii - produs final al proiectului, cu modificările de titlu care se impuneau. De asemenea s-au mai făcut anumite corecţii la exprimările din limba engleză, astfel că în acest stadiu, primele două capitole sunt complet terminate.
       S-a discutat despre cel de-al treilea capitol, aflat în lucru, şi s-a găsit de comun acord un titlu potrivit "Dishes with a healthier twist". Acest capitol reia reţete tradiţionale aflate în prima parte a cărţii şi le transformă în aşa fel încât să fie mai sănătoase. Ultimul capitol îşi va păstra titlul din aplicaţie "The food of the teenagers with special sicknesses". S-a pus la punct şi structura acestuia, incluzând rolul fiecărui partener în scrierea capitolului patru.
         Nu în ultimul rând s-au stabilit datele pentru următoarea întâlnire de proiect, care va avea loc în Suceava, România, în 4-8 martie 2014.






             Pauza de prânz a constituit o surpriză plăcută, prânzul având loc într-o sală de clasă - restaurant/bar - special amenajată şi fiind realizat de elevii şcolii sub conducerea unui şef bucătar. Trebuie spus că Wladyslawowo este o staţiune turistică la malul Mării Baltice iar turismul este extrem de bine dezvoltat în această regiune. Şcoala pregăteşte personal calificat pentru restaurante şi hoteluri, iar elevii au toate condiţiile pentru însuşirea practică şi teoretică a tuturor cunoştinţelor necesare în domeniu.




      După prânz am plecat în vizită cu autocarul prin peninsula Hel. Prima oprire a fost la un muzeu care ne-a prezentat  viaţa pescarilor în trecut, unelte folosite atât la pescuit cât şi în viaţa de zi cu zi a acestora. Modul de prezentare a fost foarte interesant deoarece proprietarul făcea şi demonstraţii practice în timp ce povestea despre anumite unelte.

  



         Următoarea oprire a fost în localitatea cu acelaşi nume cu peninsula, Hel, unde ne-am plimbat pe faleza de lângă port şi am vizitat Fokarium, un loc dedicat focilor din Marea Baltică.








       A doua zi de lucrări a început cu propuneri de titluri pentru carte; dintre propunerile făcute a fost aleasă varianta cea mai potrivită: "Cooking for a healthy future". De asemenea s-a discutat în linii mari si despre aspectul cărţii, despre textul şi imaginile care ar trebui puse pe copertă. În timp ce profesorii lucrau la proiect, echipe de elevi polonezi şi elevi turci găteau reţete tradiţionale în bucătăria şcolii. 



Apoi doi elevi ai şcolii au prezentat în limba engleză aspectele cele mai reprezentative ale şcolii în care învaţă.



S-a vizitat apoi şcoala. Câteva imagini:


 







 În bucătărie elevii finalizau mîncărurile tradiţionale:



   


Apoi ne-am reîntors în sala de lucru, unde domnul director a înmânat certificatele de participare. 




ţ

  Masa de prânz a constat în produsele tradiţionale preparate de cele două echipe de elevi, foarte gustoase şi reuşite.



După terminarea lucrărilor s-a organizat o minicroazieră pe Marea Baltică.







          A treia a zi a fost rezervată vizitării oraşului Gdansk, aflat la 60 km de Wladyslowowo. După cum ne-a prezentat  ghidul nostru, Gdansk este renumit pentru trei lucruri: pentru importanţa istorică pe care a avut-o în timpul celui de al doilea război mondial, pentru faptul că aici s-a născut mişcarea politică "Solidaritatea" şi pentru chihlimbar. Prin centrul vechi al Gdanskului am fost surprinşi să găsim expus termometrul şi barometrul original realizat în 1752 de Fahrenheit. De asemenea aici se află cea mai mare catedrală din lume construită din cărămidă. La finalul turului ni s-a explicat cum se deosebeşte chihlimbarul adevărat de cel fals, realizat din material plastic.